joi, 12 iunie 2014

Duminica Rusaliilor la Schit

Duminica Rusaliilor a fost un bun prilej de întâlnire la Schitul Stânceni pentru câțiva membrii ai Fraternității Sântul Ilie, o întâlnire marcată  de bucuria sărbătorii și a întâlnirii dintre noi. Ocazie potrivită pentru a puncta ultimele evenimente în domeniul  dialogului ecumenic, în special istoricul pelerinaj comun în Țara Sfântă a Sfântului Părinte Papa Francisc și a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului. Emoționantele gesturi și cuvinte din înregistrarea întâlnirii transmisă de televiziunea catolică franceză KTO (disponibilă aici), pe care am revăzut-o împreună, ne-au încurajat să continuăm acțiunile Fraternității în favoarea ecumenismului și a apropierii dintre catolici și ortodocși. Prietenia manifestată de cei doi frați în Christos trebuie să fie exemplul de urmat în dialogul ce tinde spre unitate.
Nu putem să nu remarcăm și o atitudine cu totul opusă, aceea a Mitropolitului Hilarion de Volokolamsk, președintele departamentului de relații ecleziastice externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, care, cu ocazia celei  de-al IV-lea Forum ortodox-catolic de la Minsk (2-6 iunie), în alocuțiunea de bun venit adresată participanților (alocuțiunea), a afirmat că greco-catolicismul ”rămâne un proiect special al Bisericii catolice destinat să slăbească ortodoxia”. Nu a fost și nu este așa.

Întâlnirea Fraternității am încheiat-o cu vecernia plecării genunchilor specifică sărbătorii Rusaliilor.

P. A. Lung

Un comentariu:

  1. Nu putem să nu remarcăm și o atitudine cu totul opusă, aceea a Mitropolitului Hilarion de Volokolamsk, președintele departamentului de relații ecleziastice externe din cadrul Patriarhiei Moscovei, care, cu ocazia celei de-al IV-lea Forum ortodox-catolic de la Minsk (2-6 iunie), în alocuțiunea de bun venit adresată participanților (alocuțiunea), a afirmat că greco-catolicismul ”rămâne un proiect special al Bisericii catolice destinat să slăbească ortodoxia”. Nu a fost și nu este așa.
    Nu stim daca mai este asa, dar sigur a fost precum spune mitropolitul rus.
    Dle Lung, atat timp cat timp persistati intr-o atitudine contrara pana si evidentelor istorice (e plin calendarul de marturisitori datorati "binefacerilor" uniatiei), nu o sa existe nici un progres ecumenic. Mai bine puneti inceput bun pocaindu-va de greselile din trecut si asumati-vi-le critic. Nu mai scoateti tap ispasitori pentru impas pe rusi cand greselile sunt ale dumneavoastra. Unirea nu se face printr-o iezuita diplomatie, ci in Duh si Adevar. Doar atunci va rodi duhovniceste si un proiect precum se vrea Schitul Stanceni si nu va ramane doar la stadiul de punte de comunicare rasarit-apus, adica duh neortodox in straie ortodoxe.

    RăspundețiȘtergere