Noul blog al Schitului Sf. Cruce Stânceni este disponibil la adresa alăturată:
https://schitulsfantacruce.blogspot.com/
Răspunzând invitației mitropolitului greco-catolic din România, Î.P.S. Lucian Cardinal Mureşan, mănăstirea Sfântul Ilie, Carmelul din Saint Rémy (Franța), a pus bazele unui schit, într-o vale din Carpaţi, la Stânceni, la 14 septembrie 1994, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Schitul este consacrat Sfintei Cruci, care îi uneşte pe toţi creştinii în aşteptarea Învierii. La marginea unui sat unde locuiesc ortodocşi, catolici şi protestanţi, schitul este un loc de rugăciune pentru Unitate.
Noul blog al Schitului Sf. Cruce Stânceni este disponibil la adresa alăturată:
https://schitulsfantacruce.blogspot.com/
Interesul lui Mircea Eliade în anii tinereții (în cazul nostru anii 1928 - 1929) pentru teologie în general și pentru cea catolică în auxiliar credem că se deduce cu claritate din tonul celor două scrisori de mai sus. Nu cunoaștem însă poziționarea lui față de Biserica Greco-Catolică sub niciun raport – istoric, dogmatic sau de altă natură; este însă sigur că Eliade a apreciat în perioada aceea munca de teolog a lui Vasile Suciu – și care s-a concretizat în special în cele două volume de prezentare și de justificare a dogmei catolice.
Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie din acest an va marca și aniversarea a 50 de ani de la fondarea mănăstirii carmelitane de rit bizantin de la Saint-Rémy (Côte-d'Or). Programul sărbătorii este disponibil aici:
http://monasteresaintelie.blogspot.com/2023/06/fete-de-saint-elie-2023.html
[*] Este mărturisirea de credinţă formulată de Philipp Melanchton cu ocazia Dietei imperiale de la Augsburg (Augusta, în l. latină), din anul 1530, în convocatorul căreia împăratul Carol Quintul ceruse protestanţilor să-şi precizeze poziţia. A fost adoptată de mai multe comunităţi religioase, care au devenit astfel luterane. Cealaltă mare ramură a credinţei protestante este Confesiunea Helvetică, care este mărturisirea de credinţă a calvinismului. Până în anul 1973 luteranii şi calviniştii nu-şi recunoşteau reciproc unitatea ecleziastică. În anul 1973 reprezentanţii celor două confesiuni au adoptat Concordia de la Leuenberg, prin care au pus capăt rupturii confesionale între cele două ramuri protestante (cf. Wikipedia).
&&&