marți, 2 octombrie 2012

Sărbătoarea sfintei Tereza de Lisieux


Doresc să-mi petrec în cer, făcând bine pe pământ.

Dorința și promisiunea sfintei Tereza de Lisieux ne-a adunat la Stânceni credincioși, copii și adulți, care, cu ocazia sărbătorii sfintei,  i-am cerut mijlocirea în fața lui Dumnezeu pe care l-a iubit atât de mult. Viața ei, scurtă, dar intensă, vocația sa pentru misiune și dorința de martiriu sunt elementele care impresionează și atrag.
Ziua liturgică la schitul din Stânceni a început cu vecernia sărbătorii (vecernia), ce cuprinde imne dedicate sfintei, care exaltă calitățile sale: plăcută, prietenoasă și veselă, deschisă, înțelegătoare, strălucitoare de frumusețe, cu inima bogată și blândă... Lecturile scripturistice, alese în așa fel încât să sublinieze calea cea mică a aleșilor lui Dumnezeu, ne-au încurajat să rămânem în credință și speranță. Precum David, fiul cel mic al lui Iesei, care este uns de profetul Samuel, iar mai târziu îl va învinge pe Goliat filisteanul, Tereza este aleasă pentru a da mărturie despre puterea în slăbiciune.
Credincioși veniți din Târgu Mureș, Reghin, Stânceni, Toplița, Subcetate am cerut mijlocirea sfintei Tereza, rugându-ne împreună în biserica schitului și la oratoriul acesteia.
A.L.




foto: Valer Pol