marți, 23 august 2022

Sărbătorile verii pentru comunitatea carmelitană

Comunitatea carmelitană de rit bizantin din Franța, cu cele două locații în care își împlinesc misiunea ecumenică pe care și-au asumat-o, mănăstirea ”Sf. Ilie”(Saint Rèmy les Montbard) și schitul ”Sf. Cruce” (Stânceni), marchează sărbătorile importante din timpul verii: Sfântul Ilie (hramul mănăstirii) și Schimbarea la Față (hramul bisericii schitului) prin celebrările liturgice specifice și prin organizarea unor colocvii, devenite tradiție. 
Intervențiile conferențiarilor sunt publicate în Mikhtav, buletinul destinat membrilor Fraternității Sf. Ilie. 
Numărul 93 al revistei cuprinde conferințele ocazionate de sărbătoarea mănăstirii, iar cele de la schit vor fi disponibile în următorul număr al publicației.

MIKHTAV 93


    ”Transfigurare spirituală” la sanctuarul Stânceni

Pentru a sărbători în modul cel mai edificator cu putință hramul bisericii „Schimbarea la Față” a Schitului „Sfânta Cruce” din Stânceni, Maica Eliane a organizat, ca în fiecare an, în ziua de 6 august 2022, o celebrare deosebită și un Colocviu, deopotrivă ecumenic și inter-religios, având ca temă principală cartea biblică a Cântării Cântărilor.
În acest an, Marea sărbătoare a Schitului a fost onorată de prezența Excelenței Sale Roland Minnerath, Arhiepiscop emerit de Dijon, și a Preasfinției Sale Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, care a fost delegat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan să ia parte la acest eveniment.
Sărbătoarea a debutat în seara zile de 5 august 2022 cu Privegherea sărbătorii și a continuat în dimineața zilei de 6 august cu intonarea Acatistului Celor Șapte Episcopi greco-catolici martiri. Corul, alcătuit din seminariștii de la Blaj și din membrii Fraternității „Sfântul Ilie”, a încântat credincioșii veniți la sărbătoare cu intonarea Acatistului – o intonare frumoasă, care invita la reculegere și la meditarea jertfei de sine a fiecăruia dintre cei Șapte Episcopi martiri.
Mai apoi, exact în momentul în care corul intona troparul sărbătorii - „Schimbatu-te-ai la față în Munte, Hristoase, Dumnezeule, arătând Ucenicilor tăi gloria ta, pe cât puteau cuprinde...” - au sosit cei doi Arhierei. Ei au fost întâmpinați de Maica Eliane, Stareța Schitului, de Părintele Cornel Dîrle, Rectorul Sanctuarului, de preoții greco-catolici prezenți, de cei doi preoți romano-catolici veniți special de la București pentru acest eveniment de seamă, precum și de credincioșii adunați deja.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, celebrată din pridvorul bisericii, a evocat evenimentul „Schimbării la față” ca pe unul din momentele de seamă ale activității publice a lui Isus Hristos – cel care dezvăluia, cu anticipare, Strălucirea Învierii Mântuitorului, la capătul drumului ce avea să-L poarte prin Osândirea la moarte, prin purtarea crucii, prin sfânta sa Moarte și Înmormântare. De altfel, Excelența Sa Roland Minnerath a scos în evidență faptul că de această strălucire a Învierii Glorioase, pe care doar trei din ucenicii lui Isus – Petru, Iacob și Ioan – au putut să o contemple pentru câteva momente, aveau să aibă parte toți cei care îl urmează pe Isus, în condițiile pe care le-a indicat atunci când a spus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Căci cel care va voi să-și salveze viața o va pierde, dar cel care o va pierde pentru mine, o va salva...”

După Sfânta Liturghie, a fost celebrat în mod solemn, la cele patru stațiuni prezente în curtea Schitului, Acatistul Maicii Domnului. Cei doi Arhierei, preoții prezenți și întreg poporul care a participat la Sfânta Liturghie, au străbătut în procesiune acest parcurs, care o evocă și o cinstește pe Sfânta Fecioară Maria, ca cea care a răspuns cel mai bine la chemarea lui Dumnezeu de a participa Misterul Mântuirii neamului omenesc, primindu-l și purtându-l în sânul ei neprihănit și născându-l în lume pe Fiul lui Dumnezeu. Celebrarea s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți.

În partea a doua a zilei, s-a desfășurat Colocviul mai sus amintit, după următorul program:

Partea I. Moderator: Alexandra Lupuțiu (București)

PS Cristian Crișan (Blaj), Cuvânt de deschidere și Salut din partea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan;
Rabinul Rafael Shafer (București), Toate scrierile sunt sfinte, Cântarea Cântărilor este Sfânta Sfintelor;
Monica Broșteanu (București), Cântarea cântărilor. Diferitele sale interpretări și locul său în liturghia latină;
Maica Eliane (Stânceni), Capul tău precum Carmelul (Ct 7,6) – comentarii medievale evreiești la Cântarea Cântărilor;
Vasile Dub (Târgu Mureș), Valențele poetice ale Cântării Cântărilor;

Sesiune de întrebări, răspunsuri și dezbateri.

Partea a II-a. Moderator: Pr. Tarciziu Șerban (București)

Roland Minnerath (Arhiepiscop Emerit de Dijon), Dialogul catolic-ortodox și viitorul ecumenismului;
Sr. Katalin (Târgu Mureș), Interpretarea mistică a Cântării Cântărilor la Tereza de Avila și Ioan al Crucii;
Pr. Ionuț Blidar (Timișoara), Maria – icoana Mirelui și a Miresei;
Tereza Sinigalia (București), Cântarea Cântărilor transpus în imagini;
ÎPS Serafim, Arhiepiscop Ortodox al Germaniei și Mitropolit al Europei de nord, Concluzie;

Sesiune de întrebări, răspunsuri și dezbateri.

Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu celebrarea solemnă a Vecerniei Duminicii și a Sărbătorii „Schimbarea la Față”.
La capătul unei astfel de zile atât de pline și de înălțătoare, putem spune că am trăit cu toții o adevărată transfigurare sufletească.

A consemnat Pr Tarciziu Șerban (Purtător de cuvânt al ARCB)


&&&

Transfiguration spirituelle au Skite de Stânceni

Afin de célébrer de la manière la plus édifiante possible la fête patronale de l'église dédiée à la "Transfiguration du Christ", du skite de la "Sainte Croix" à Stânceni, Mère Eliane a organisé, comme chaque année, le 6 août 2022, une célébration spéciale et un Colloque, à la fois œcuménique et interreligieux, ayant pour thème principal le livre biblique du Cantique des Cantiques.

Cette année, la Grande Fête du skite été honorée par la présence de Son Éminence Roland Minnerath, archevêque émérite de Dijon, et de Son Excellence Cristian Crişan, évêque auxiliaire de l'Archevêché d'Alba-Iulia et Făgăraș, délégué par Sa Béatitude le Cardinal Lucian Mureşan, à participer à cet événement.

La célébration a commencé le soir du 5 août 2022 avec la Vigile festive et s'est poursuivie le matin du 6 août avec le chant de l'acathiste des sept évêques grecs-catholiques martyrs. Le chœur, composé de séminaristes de Blaj et de membres de la Fraternité "Saint Élie", a ravi les fidèles venus à la célébration avec le chant de l'acathiste - un beau chant qui invitait au silence et à la méditation sur l'abnégation de chacun des sept évêques martyrs.

Puis, au moment précis où le chœur chantait le tropaire de la célébration - "Transfiguré sur la Montagne, ô Christ notre Dieu, montrant à tes disciples ta gloire, autant qu'ils le pouvaient..." - les deux évêques arrivèrent. Ils ont été accueillis par Mère Eliane, par le Père Cornel Dîrle, Recteur du Sanctuaire, par les prêtres gréco-catholiques présents, par les deux prêtres catholiques romains venus spécialement de Bucarest pour cet événement important, ainsi que par les croyants déjà rassemblés.

La Sainte et Divine Liturgie, célébrée depuis le porche de l'église, a évoqué l'événement de la Transfiguration comme l'un des moments significatifs de l'activité publique de Jésus-Christ - celui qui a révélé, avec anticipation, le rayonnement de la résurrection du Sauveur, au bout du chemin qui le porterait à travers la Condamnation à mort, le portement de croix, sa sainte mort et son ensevelissement. Par ailleurs, Son Éminence Roland Minnerath a souligné le fait que ce rayonnement de la Glorieuse Résurrection, que seuls trois disciples de Jésus - Pierre, Jacques et Jean - pouvaient contempler quelques instants, serait partagé par tous ceux qui suivent Jésus, dans les conditions qu'il a indiquées lorsqu'il a dit : « Si quelqu'un veut venir après moi, qu'il renonce à lui-même, qu'il se charge chaque jour de sa croix et qu'il me suive. Car celui qui sauvera sa vie la perdra, mais celui qui la perdra à cause de moi la sauvera..."

Après la Sainte Liturgie, l'Acathiste de la Mère de Dieu a été célébrée solennellement aux quatre stations présentes dans la cour de l'Hermitage. Les deux hiérarques, les prêtres présents et toutes les personnes qui ont participé à la Sainte Liturgie ont parcouru en procession ce parcours, qui évoque et honore la Sainte Vierge Marie, comme celle qui a le mieux répondu à l'appel de Dieu à participer au Mystère salut du genre humain, le recevant et le portant dans son sein juste et donnant naissance au Fils de Dieu dans le monde. La célébration s'est terminée par une agape fraternelle à laquelle ont participé toutes les personnes présentes.

En deuxième partie de journée, s'est déroulé ledit Colloque.

Au terme d'une journée aussi remplie et édifiante, nous pouvons dire que nous avons tous vécu une véritable transfiguration spirituelle.

P. Tarciziu Şerban, professeur de sciences bibliques à la faculté de théologie catholique de l’Université de Bucarest et porte-parole de l'Archevêché romano-catholique de Bucarest