Roselyne, căreia i-am dat numele Rachel la înveşmântarea sa în Carmelul din Saint-Remy pe 12 mai 1985, ne-a părăsit fără zgomot, singură, ca să alerge spre Cel Iubit al ei pe Care nu a încetat să-l caute cu un mare absolut evanghelic. Plecarea sa este în armonie cu parcursul său atipic.
După un timp în
comunitatea Teofaniei din Lagrasse, printr-un indult special, cu consimțământul
soțului ei și la majoratul celor doi fii dragi ai săi, Frédéric și Fabrice, ea
a putut să se angajeze în Carmel, prin profesiune solemnă, pe 25 martie 1989.
În aprilie 1994,
episcopul greco-catolic de Baia Mare, PS Lucian Mureşan, ne-a invitat să
înfiinţăm un Carmel în România; cu entuziasm, a vrut să răspundă la acest apel
și a plecat, singură, pe 6 august 1994, spre această necunoscută. Aceasta a
fost întemeierea schitului de la Stânceni, într-o vale din Carpați, în
vecinătatea urșilor și a lupilor, vreme de doi ani și jumătate. A lăsat acolo
mulți prieteni care s-au grăbit să lase un mesaj pe adresa mea de Facebook unde
i-am anunțat plecarea.
Când au venit alte
surori la Stânceni, ea a ales să meargă în Cetatea Sfântă, la Carmelul Pater
noster din Ierusalim, în așteptarea Ierusalimului ceresc. A fost chiar
prioră acolo trei luni, dar și-a dat repede demisia, neputând fi blocată în
grijile administrative și de alte naturi, inerente acelei misiuni!
Apoi s-a alăturat
unei fundații din America, dar problemele de sănătate au făcut-o să se întoarcă
în Franța. Cu toate acestea, o viață de comunitate nu corespundea bine căutărilor
sale ieşite din cadru. A primit o autorizație de viață de pustnică pentru doar
trei ani, iar apoi a fost nevoită să aleagă fie să se întoarcă în comunitate,
fie să trăiască ca pustnic, nu atașată Carmelului. A fost o alegere dureroasă,
dar și-a păstrat hainele carmelitane pentru a-i fi giulgiu.
O frază pe care
mi-a gravat-o pe o bucată de lemn și care exprimă bine demersul ei: „Dacă vrei
foc, caută-l în cenușă”.
Aș vrea să
menționez și dragostea ei pentru Israel, pentru poporul evreu, pentru Hasidism,
pe care mi l-a făcut cunoscut. De aici, și bucuria ei pentru
prenumele biblice ale celor patru nepoți ai săi: Samuel, Pauline, Nathan și
Yohan.
Rachel a trăit neîncetat sub privirea
Domnului, în rugăciune neîncetată. Fie ca El să o primească în veșnica Sa lumină.
Știm că nu va uita să mijlocească pentru familia ei, pentru Schitul carmelitan
de la Stânceni, pentru toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o. Veșnică pomenire!
Maica
Eliane ocd (Stânceni)
&&&
Roselyne, à qui j’ai donné le nom de Rachel lors de sa prise d’habit au Carmel de Saint-Remy, le 12 mai 1985, nous a quittés sans bruit, seule, pour courir vers son Bien-aimé, qu’elle n’a cessé de chercher avec un grand absolu évangélique. Son départ est bien en consonance avec son parcours atypique.
Après un temps à
la communauté de la Théophanie, à Lagrasse, par un indult spécial, avec le
consentement de son mari et la majorité de ses deux fils si fortement aimés,
Frédéric et Fabrice, elle a pu s’engager au Carmel, par la profession
solennelle, le 25 mars 1989.
En avril 1994,
l’évêque gréco-catholique de Baia Mare, Mgr Lucian Mureşan, nous a invitées à
fonder un Carmel en Roumanie ; avec enthousiasme, elle a voulu répondre à
cet appel et elle est partie, seule, le 6 août 1994, pour cet inconnu. Ce fut
la fondation du skite de Stânceni, dans une haute vallée des Carpates, au
voisinage des ours et des loups, pendant deux ans et demi. Elle y a laissé de
nombreux amis qui se sont hâtés de laisser un message sur mon adresse Facebook
où j’ai annoncé son envol.
Lorsque d’autres sœurs
sont venues à Stânceni, elle a choisi de partir vers la Ville sainte, au Carmel
du Pater, à Jérusalem, en attendant la Jérusalem céleste. Elle y fut même
prieure trois mois, mais elle a vite donné sa démission, ne pouvant être
enfermée dans les soucis administratifs et autres, inhérents à cette
mission !
Puis elle a
rejoint une fondation en Amérique, mais des problèmes de santé l’ont fait
revenir en France. Cependant une vie communautaire ne correspondait pas bien à
sa recherche hors cadre. Elle a reçu une autorisation de vie érémitique pour
seulement trois ans, et ensuite il fallait opter, soit pour un retour en
communauté, soit pour une vie d’ermite, non rattachée au Carmel. Ce fut là un
choix douloureux, mais elle a gardé son habit de carmélite pour être son
linceul.
Une phrase qu’elle
m’a gravée sur un morceau de bois et qui exprime bien sa démarche : « Si
tu veux du feu, cherche-le dans la cendre ».
Je voudrais aussi
mentionner son amour d’Israël, du peuple juif, du hassidisme, qu’elle m’a fait
découvrir. De là son bonheur des prénoms bibliques de ses quatre petits-enfants :
Samuel, Pauline, Nathan et Yohan.
Rachel vivait
constamment sous le regard du Seigneur, dans une prière continuelle. Qu’Il
l’accueille dans son éternelle Clarté. Nous savons qu’elle n’oubliera pas
d’intercéder pour sa famille, pour le skite carmélitain de Stânceni, pour tous
ceux qui l’ont connue et aimée. Mémoire éternelle !
Sr
Éliane ocd
Skite
carmélitain de Stânceni (Roumanie)
Întâlnirea din Octava
de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Schitul din Stânceni
Pr. Cornel Dîrle
Sâmbătă 22 ianuarie, începând cu
ora 14:00, cca. 25 de creştini de diferite confesiuni (catolică, ortodoxă,
adventistă) şi rituri (bizantin-român şi latin) din comună, din comunele
apropiate şi de mai departe s-au întâlnit cu această intenţie. Întâlnirea a
avut loc în condiţii de iarnă. La intrarea în trapeza schitului, oaspeţii au
fost întâmpinaţi cu (hidro)alcool şi măşti FPP2 (dacă nu aveau).
Maica Eliane, gazda întâlnirii, a
introdus tema anuală a Octavei, precedată după cum se ştie de o zi (17
ianuarie) dedicată raportului creştinilor cu iudaismul.
În acest sens Părintele Cornel
Dîrle a prezentat câteva note de lectură a asupra unei cărţi recent apărute pe
tema mesianismului într-o colecţie dedicată studiilor comparative iudaice şi
creştine (o recenzie, în finalul acestui număr).
Maica Eliane a prezentat apoi
câteva date statistice, conform celui mai recent recensământ, despre diferitele
confesiuni prezente în comună şi în judeţul Mureş.
Părintele Protopop greco-catolic
Adrian Lung (Subcetate, HG) a prezentat demersul sinodal pe care Biserica
Catolică, în ansamblul său, de curând l-a iniţiat. A amintit şi de recenta
declarare a Sfântului Irineu din Lyon (+ 202) ca doctor unitatis Ecclesiae
de către papa Francisc.
Au urmat intervenţiile
participanţilor, invitaţi de către Maica Eliane să rezume experienţe personale
în ce priveşte raporturile cu creştini de alte confesiuni, eventual aspecte
edificatoare din punct de vedere spiritual. Remarci interesante, datorate şi
îndelungatei experienţe pastorale, a avut Părintele ortodox Gheorghe Oană (Subcetate,
HR) şi o mărturie edificatoare am ascultat din partea mai tânărului Părinte ortodox
Adrian Stoian (Topliţa, HR). Părintele Zoltan David, parohul romano-catolic din
comună, a prezentat maniera în care enoriaşii săi trăiesc realitatea
pluriconfesională (şi etnică), în multe cazuri în familii mixte. La finalul
intervenţiei sale a propus o rugăciune cu un conţinut cu adevărat ecumenic şi
cu o specificitate spirituală apuseană, către Inima lui Isus. Din intervenţiile
celorlalţi participanţi laici, printre care şi doi profesori de religie
ortodoxă, am reţinut ca doleanţă unanim exprimată, o dată comună pentru
sărbătoarea Paştilor.
Din trapeza schitului ne-am mutat
apoi în biserică pentru celebrarea vecerniei. La finalul ei, Părintele Adrian
Stoian a făcut o scurtă prezentare a originii acestor zile de rugăciune pentru
unitatea creştinilor, a tematicii anului în curs - „Am văzut steaua lui în
răsărit şi am venit să i ne închinăm” – urmată de o scurtă meditaţie încheiată
cu rugăciunea propusă pentru cea de cincea zi din octavă de către autorii tematicii.
Iar în final, doi candidaţi au
fost primiţi în Fraternitatea Sfântul Ilie, printr-o rugăciune de binecuvântare
primită în faţa icoanei învierii. Ce doi, Sandor şi Ionela Bacîrcea sunt soţi,
localnici, romano-catolic, respectiv ortodoxă.
Ïnainte de porni la drum,
oaspeţii au fost din nou invitaţi în trapeză la o ceaşcă cu ceva cald şi ceva
dulce.
Ca o concluzie generală la
această întâlnire şi la altele similare din anii trecuţi, cu titlu personal şi eventual,
sugestie de reflecţie: o unitate în credinţă a Bisericii, imaginată ca o situare
unanim confortabilă, nu cumva este amăgitoare? Nu cumva mai degrabă e un
continuu şantier? (studiu de caz local: vocile acuzatoare la adresa
greco-catolicilor, cum că ar vrea/fi vrut să vândă prunii Ardealului la inamic;
sau caz universal: data Paştilor). Cred că Sfântul Irineu din Lyon ar avea ce
să ne spună.
Fotografii de la eveniment: Rugăciune pentru unitate 2022
A apărut numărul 91 al revistei Fraternității Sfântul Ilie, Mikhtav.Revista este disponibilă în limbile română și franceză și poate fi comandată la adresa de mail: schitulstanceni@yahoo.fr
In sectiunea Publicații a blogului aveți acces la numerele precedente ale revistei.
