luni, 21 octombrie 2019

Conferința „A-L răspândi pe Dumnezeu” la Schitul ”Sf. Cruce” Stânceni / Conférence « Rayonner Dieu » au skite de la Sainte Croix de Stânceni


La Schitul de la Stânceni Luna Misionară Extraordinară cerută de Sfântul Părinte Papa Francisc s-a concretizat prin acțiuni care s-au înscris în dimensiunile propuse de Sfântul Părinte, respectiv întâlnirea personală cu Christos în Euharistie și în rugăciune, dar și mărturia credinței creștine în exemplul sfinților care au înțeles și trăit misiunea ca un fundament al acțiunii de evanghelizare și de formare creștină.Dacă ordinul carmelitan a dăruit Bisericii o serie de sfinți care s-au dedicat răspândirii credinței creștine, culminând cu Sfânta Tereza de Lisieux, co-patroană a misiunilor alături de Sfântul Francisc Xaveriu, schitul de la Stânceni se plasează în aceeași logică a misiunii din perspectiva dimensiunii ecumenice pe care o promovează permanent.În acest context duminică, 20 octombrie, la schit a fost organizată conferința „A-L răspândi pe Dumnezeu” propusă de Fratele Didier-Marie GOLAY, carmelitan desculț din Comunitatea din Lisieux, conferință despre Sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi (1880-1906), carmelită beatificată de Sfântul Ioan Paul al II-lea papa, în 1984 și canonizată de Papa Francisc în 2016. În scurta sa viață de doar 26 de ani Elisabeta a reușit să exprime cu convingere, prin trăire și prin scrierile sale, un mesaj de dăruire și de iubire, un martor luminos al Evangheliei. Perspectiva misionară este descrisă de ea însăși într-un fragment de scrisoare: „În Cer, misiunea mea va fi de a atrage sufletele, ajutându-le să iasă din ele și să se unească cu Dumnezeu, printr-o mișcare foarte simplă și plină de iubire și să le păstrez în marea liniște dinăuntru care-i permite lui Dumnezeu să se întipărească în ele, să le transforme în El însuși.” (Scrisoarea 335).
Prin conferința Fratelui Didier Marie Golay cei prezenți la Schit au descoperit o sfântă carmelitană care a trăit misterul trinitar ca un abis de iubire în care s-a cufundat din dorința de a-L răspândi pe Dumnezeu.
O bună prezentare a Sfintei Elisabeta a Sfintei Treimi poate fi accesată la pagina web: http://elisabeth-dijon.org/fr/ 

Preot Protopop Adrian Lung



&&&


Au skite de Stânceni, le Mois missionnaire extraordinaire demandé par le Pape François s’est concrétisé par des actions qui se sont inscrites dans les dimensions proposées par le Saint-Père, c’est-à-dire la rencontre personnelle avec le Christ dans l’Eucharistie et la prière, mais aussi le témoignage de la foi chrétienne à l’exemple des saints qui ont compris et vécu la mission comme un fondement de l’action d’évangélisation et de formation chrétienne.
Si l’Ordre du Carmel a donné à l’Église une série de saints qui se sont donnés au rayonnement de la foi chrétienne, culminant avec sainte Thérèse de Lisieux, copatronne des missions aux côtés de saint François-Xavier, le skite de Stânceni se place dans cette logique de la mission du point de vue œcuménique qu’il promeut en permanence.
Dans ce contexte, dimanche 20 octobre, le skite a organisé la conférence « Rayonner Dieu » proposée par le Frère Didier-Marie Golay, carme déchaux de la communauté de Lisieux, conférence sur sainte Élisabeth de la Trinité (1880-1906), carmélite béatifiée par le pape saint Jean-Paul II en 1984 et canonisée par le Pape François en 2016. Durant sa courte vie de seulement 26 ans, Élisabeth a réussi à exprimer avec conviction par sa vie et ses écrits un message de don et d’amour, un témoignage lumineux de l’Évangile. Elle décrit elle-même la perspective missionnaire dans une de ses lettres : « Au ciel, ma mission sera d’attirer les âmes en les aidant à sortir d’elles-mêmes pour adhérer à Dieu par un mouvement tout simple et tout amoureux, et de les garder dans ce grand silence du dedans qui permet à Dieu de s’imprimer en elle et de les transformer en lui-même » (Lettre 335).
Par la conférence du Père Didier-Marie Golay, ceux qui ont été présents au skite ont découvert une sainte carmélite qui a vécu le mystère trinitaire comme un abîme d’amour dans lequel elle s’est enfoncée par désir de rayonner Dieu.
On peut accéder à une bonne présentation de sainte Élisabeth de la Trinité à la page web : http://elisabeth-dijon.org/fr/
P. Adrian Lung, protopope














Un comentariu:

  1. Ne-am bucurat să ne întâlnim, la masa din trapeză, plină cu deserturi, la reuniunea membrilor Fraternității „Sfântul Ilie”, membrii ai acesteia și câțiva invitați. Ziua minunată de toamnă și-a impregnat lumina asupra noastră a tuturor, fiecare bucuros să participe la reuniune. Ne-am bucurat să aflăm că fam. Bacârcea împlinește 34 de ani de căsătorie și i-am felicitat, dar am trecut în revistă și situația grea prin care trec câțiva membri aflați în suferință, spre care ne-am îndreptat gândul nostru bun. După discuții pe diferite teme, Maica Eliane a prezentat tema de rugăciune a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor din luna ianuarie a anului viitor, precum și conferențiara care va prezenta o prelegere tema aleasă. Sperăm să ne întâlnim, în sâmbăta din săptămâna respectivă, cât mai mulți membri și invitați ai Fraternității pentru a participa la acest eveniment important în misiunea pe care Domnul i-a încredințat-o Schitului Sfânta Cruce, din Stânceni, acela de a fi punte între Orient și Occident, de a milita pentru apropierea creștinilor de diferite confesiuni.
    A urmat, în sala de conferințe a Schitului, conferința interesantă a pr. Carmelitan Didie-Marie Golay, despre care pr. protopop Adrian a făcut un inspirat comentariu pe acest blog.
    Ne-am despărțit cu bucuria în suflet de a fi petrecut o zi plină de soare și bogată în spiritualitate și îi invităm pe cei interesați de spiritualitate și de a petrece un timp minunat în peisajul montan de o rară frumusețe în care se află amplasat Schitul de la Stânceni să-și ofere privilegiul de a-l vizita și de a fi oaspeții ospitalierei gazde, stareța Maica Eliane.

    RăspundețiȘtergere