Sărbătoarea”Înălțării Sfintei Cruci” reprezintă pentru Schitul Stânceni unul din momentele cele mai importante din calendarul liturgic anual, hramul ansamblului monastic de la poalele Călimanilor. Prezența la Schit a credincioșilor romano-catolici, greco-catolici, ortodocși, care participă în spirit de pelerinaj la celebrările sărbătorilor mari, Schimbarea la Față a Mântuitorului și Înălțarea Sfintei Cruci, confirmă importanța prezenței în Biserică a comunităților religioase, în cazul nostru a carmelitelor de la Stânceni.
Anul acesta Maica Éliane și părintele Cornel, rectorul Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Stânceni, au organizat celebrarea Sfintei Liturghii pe esplanada bisericii astfel încât credincioșii participanți să poată păstra distanța de siguranță în contextul sanitar actual. În debutul celebrării am înălțat în văzul credincioșilor, cântând împreună de cinci ori câte o sută de Kyrie eleison, relicva Sfintei Cruci ajunsă la Stânceni prin intermediul părintelui Cornel. O celebrare care amintește de înălțarea Crucii Mântuitorului de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului, după descoperirea acesteia prin implicarea Sfintei Elena, mama împăratului Constantin, conform descrierii pe care o putem regăsi în icoana sărbătorii.
Celebrarea Sfintei Liturghii, împreună cu părintele Cornel și părintele Anton Cioba, rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic ”Sfinții Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, cu cântările seminariștilor orădeni prezenți și cu implicarea activă a credincioșilor a subliniat importanța Crucii în teologia liturgică.
Liturghia cuvântului a amintit de teologia Crucii în scrierile Fericitului Episcop martir Ioan Suciu, cel care folosește expresia ”Crucea, inima inimii mele” și care înțelege bine o realitate pe care o putem experimenta cu toții: lumina credinței este Cruce sau ne vine prin Cruce, dar în același timp și dorul de lume este Cruce. Crucea este prezentată astfel ca o binecuvântare, dar și ca suferință sfințitoare pentru cei încercați, dacă o acceptă cu credință și curaj. Semnele Crucii reprezintă pentru episcop realitatea misiunii la care este chemat, conștient fiind că planurile sale devin roditoare doar din perspectiva moștenirii pe care ne-a lăsat-o Isus: rănile.
Vedeți, eu cer multe, multe lui Isus. Îl cer pe El... El ține pumnul închis, palma acoperită de degete. Dă-mi Isuse, dă-mi ce-ți cer, dă-mi ce ții în mână. De ce vii cu mâna închisă? Ce ascunzi în palmă? De ce surâzi?Și Isus deschide palma. Ce este? O gaură teribilă cu un chenar purpuriu de sânge proaspăt, gaura cuiului. Și am văzut cadoul: o rană, iată ce ținea în palmă. Asta era realul! Și prin rană, fugeau toate dorințele mele, se vărsau, curgeau, nu stăteau în palmă. Am înțeles că planurile mele sunt deseori fantezii, irealități, numai rana rămânea, numai ea era realitatea pentru mine. Așa voia Isus.Să plângi de bucurie în brațele lui, în arcul tare al brațelor cu cele două răni.(Ioan Suciu, scrisoare de îndrumare spirituală, Blaj 20.VIII.1939)
Zi de hram la Stânceni, în comuniune și bucurie ce s-a încheiat cu un ”La revedere!” pentru următorul moment important care subliniază vocația ecumenică a schitului, rugăciunea pentru unitatea creștinilor din ianuarie 2021.
Preot Adrian Lung
&&&
La fête de l'Exaltation de la Sainte Croix représente pour le skite de Stânceni l'un des moments les plus importants du calendrier liturgique annuel, la fête patronale de l'ensemble monastique au pied du Călimani. La présence au skite des fidèles romano-catholiques, gréco-catholiques et orthodoxes qui participent dans l'esprit de pèlerinage aux célébrations des grandes fêtes, de la Transfiguration du Sauveur et de l'Exaltation de la Sainte Croix, confirme l'importance de la présence dans l'Église de communautés religieuses, dans notre cas celle des carmélites de Stânceni.
Cette année, Mère Éliane et le Père Cornel, le recteur du Sanctuaire de l'Archevêque Majeur de Stânceni, ont organisé la célébration de la Divine Liturgie sur la terrasse de l'église afin que les croyants participants puissent garder une distance de sécurité dans le contexte sanitaire actuel. Au début de la célébration, j’ai élevé devant les fidèles, chantant ensemble cinq fois cent Kyrie eleison, la relique de la Sainte Croix qui est parvenue à Stânceni par le Père Cornel. Une célébration qui rappelle l'exaltation de la croix du Sauveur par le patriarche Macaire de Jérusalem, après sa découverte grâce à l'implication de Sainte-Hélène, mère de l'empereur Constantin, selon la description que l'on peut trouver dans l'icône de la fête.
La célébration de la Divine Liturgie, avec Père Cornel et Père Anton Cioba, recteur du Séminaire Théologique Grec-Catholique, "Les Saints Hiérarques Basile, Grégoire et Jean", d'Oradea, avec les chants des séminaristes d'Oradea présents et la participation active des fidèles ont souligné l'importance de la Croix.
La liturgie de la parole a rappelé la théologie de la Croix dans les écrits du Bienheureux Martyr Mgr Ioan Suciu, celui qui utilise l'expression « La Croix, le cœur de mon cœur » et qui comprend bien une réalité que nous pouvons tous expérimenter : la lumière de la foi est la Croix ou passe par la Croix, mais en même temps le désir du monde est la Croix. La croix est ainsi présentée comme une bénédiction, mais aussi comme une souffrance sanctifiante pour ceux qui la vivent, s'ils l'acceptent avec foi et courage. Les signes de la croix représentent pour l'évêque la réalité de la mission à laquelle il est appelé, sachant que ses projets ne deviennent fructueux que dans la perspective de l'héritage que Jésus nous a laissé: les blessures.
Vous voyez, je demande à Jésus beaucoup, beaucoup. Je Le demande ... Il garde son poing fermé, sa paume couverte de ses doigts. Donne-moi Jésus, donne-moi ce que je te demande, donne-moi ce que tu tiens dans ta main. Pourquoi viens-tu la main fermée ? Que caches-tu dans ta paume ? Pourquoi souries-tu? Et Jésus ouvre sa paume. Qu'est-ce ? Un trou terrible avec une bordure violette de sang frais, le trou du clou. Et j'ai vu le cadeau : une blessure, ici c'était dans sa paume. C'était la réalité ! Et à travers la plaie, tous mes désirs couraient, se renversaient, coulaient, ne restaient pas dans la paume. J'ai compris que mes plans sont souvent des fantasmes, des irréalités, seule la blessure est restée, seule elle était la réalité pour moi. C'est ce que voulait Jésus. Pleurer de joie dans ses bras, dans l’arc fort de ses bras avec les deux blessures.
(Ioan Suciu, lettre d'orientation spirituelle, Blaj 20.VIII.1939)
La fête patronale de Stânceni, en communion et joie, s'est terminée par un
"Au revoir !" pour le prochain moment important mettant l'accent sur
la vocation œcuménique du skite, la prière pour l'unité des chrétiens en
janvier 2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu